Astazi am decis sa fac o supa de loboda, poate ultima pe anul acesta, pentru ca aveam o legatura de loboda in frigider ce necesita atentia mea urgent, pana nu se ofilea. M-am apucat de curata legumele, de spalat loboda… si, suna mama!
Ce faci mama?
Ce sa fac… M-am apucat sa fac o supa de loboda.
Cu omleta? ma intreaba…
Nu, cu legume si poate pun niste taitei.
Fa-o mama cu omleta! Nu mai stii ce buna iese?!
Mmmm cu omleta! N-am mai mancat de cand stateam acasa la ai mei! Buna idee, mi-am zis si buna idee a avut, pentru ca a iesit delicioasa! si ce sa vezi? chiar si Tudor a mancat ou cu ocazia asta! El, care il depisteaza imediat in orice si il refuza instant!
Ce bine ca m-a sunat mama la timp 🙂
Un cartof mic
O ceapa mica
Cateva felii de telina
O legatura loboda
Un morcov
Un zucchini
3-4 graunti de usturoi
Patrunjel
Pentru omleta
2 oua
Doua lingurite gris
Am curatat legumele si le-am tocat cuburi (cartoful, morcovul, zucchini, telina si ceapa) si le-am pus la fiert. Dupa 20-25 minute de fiert, am adaugat si loboda .
Separat am facut omleta: am batut bine ouale, am pus grisul si l-am incorporat bine in oua si am pus-o intr-o tigaie cu capac la facut. Aveti grija sa nu se rumeneasca. Dupa ce s-a racit, am taiat-o cubulete si am pus-o in supa, alaturi de patrunjel si usturoi tocate marunt. Am mai lasat 3-4 minute la fiert si am stins focul.