Budinca de cartofi

Budinca de cartofi sau pichioci – mancarea copilatiei mele

Aceasta mancare ne-o facea mama in diminetile de week-end. Inca ne-o mai face cand vine in vizita. Eu, la randul meu, am adus-o in familia mea si o pregatesc uneori pentru micul dejun, mai ales ca o pot face de seara, dimineata doar o incalzesc putin la cuptor. Nu stiu exact denumirea acestei retete, insa mama ii spune pichioci.

Pentru 3-4 portii:

  • 5-6 cartofi medii
  • 2 oua
  • 100 g telemea
  • Patrunjel
  • 10-15 ml ulei

Cartofii se curata de coaja, se spala si se taie cubulete mici. Se pun la fiert intr-o tigaie antiaderenta, la care aveti si capac potrivit, cu apa cat sa acopere cartofii si 10-15 ml de ulei. Se lasa cartofii la fiert pana scade toata apa, intorcandu-i pe toate partile, pe masura ce scade apa.

Ouale se bat bine si se amesteca cu patrunjelul si branza maruntita. Se poate pune si branza dulce.

Cand apa cartofilor a scazut, se adauga ouale cu branza, distribuite uniform peste cartofi, se pune capacul si se mai lasa inca 5-7 minute la foc mic, pana se gateste si oul.

Se poate face si la cuptor, fara capac, dupa ce adaugati oul o introduceti 10-15 minute la cuptor, la 170 de grade, in cuptorul preincalzit.