Cand nu ai prea multe legume la indemana, improvizezi acest sufle 🙂 S-a dovedit a fi o alegere foarte buna deoarece am avut nevoie de putine ingrediente, putin timp pentru preparare si se mananca foarte rapid 🙂
Am facut trei portii, pentru mine si copii si am folosit urmatoarele:
- 4 cartofi potriviti
- 5 buchetele broccoli
- 2 oua
- 100g Tofu cu marar (telemea, urda, orice tip de branza aveti la indemana)
- 2 linguri de smantana vegetala (eu am avut de ovaz, insa puteti folosi si de vaca)
- Putin unt pt uns formele
Am spalat bine cartofii, i am taiat cubulete si i-am pus la fiert. Dupa 10 minute de fiert, am adaugat si broccoli. Am mai lasat inca 10 minute la fiert.
Am scurs apa si am pasat cu furculita cartofii si broccoli intr-un piure nu foarte fin. Au mai ramas bucatele mai mari de legume.
Am batut bine ouale, le-am amestecat cu tofu ras si cu smantana vegetala si le-am adaugat peste legume.
Vasele de ceramica le-am uns cu putin unt si am adaugat compozitia.
Am lasat sufleul in cuptorul incins bine inainte, pentru aproximativ 20 de minute, la 170 de grade, pana s-a rumenit deasupra.