Primele zile acasa

Primele zile de viata ale bebelusului sunt grele atat pentru bebelus, cat si pentru mama. Cel mic va patrunde intr-o lume mare, plina de zgomote, de lumina, iar noi, mamele, trebuie sa ne obisnuim cu noul statut, cu un nou program si oricat de mult am incerca sa ne pregatim pentru acest moment, el pare mai greu decat ni l-am imaginat.

Sentimentele sunt amestecate, pe de-o parte e o imensa bucurie si fericire ca in sfarsit il avem in brate, dar pe de alta parte apare frica… Frica ca nu vom sti ce sa facem cand plange, ca nu vom fi mame bune pentru micutul care depinde in totalitate de noi.

Dupa nasterea primului copil cred ca nu am dormit si nu am mancat aproape 2 saptamani. Imi aduc aminte ca mama mea ma urmarea cu o farfuie cu sandvisuri prin casa. Insa nu puteam, parca organismul meu se oprise in loc, inima imi iesise din piept si era acolo langa sufletul pe care il asteptasem si il visasem 9 luni. Imi era teama ca nu respira noaptea, il trezeam uneori sa ii dau sa manance de teama sa nu pateasca ceva daca nu mananca la 3 ore fix. Cand plangea, plangeam cu el… Ce sa mai… eram un dezastru. Si cum il lua altcineva in brate se linistea imediat. Asa a incoltit in capul meu ideea ca nu sunt, ca nu voi fi o mama buna, pentru ca nu stiu cum sa imi linistesc copilul. Ba mai mult, intr-o noapte, buimaca de somn, i-am agatat cu unghia buricul si i l-am rupt. Nu va imaginati cate zile m-am simtit vinovata si de fiecare data cand ii schimbam scutecul imi aminteam si mi se punea un nod in gat.

Din pacate nu ne nastem mame si oricat de pregatite am crede ca suntem ceva ne da peste cap de fiecare data. Cu cat ne dorim mai mult sa fim mame mai bune pentru bebelusii nostri, cu atat parca esuam mai tare.
Insa experienta pe care am avut-o cu cel de-al doilea copil m-a invatat ca lucrurile nu stau chiar asa.

In primul rand mi-am propus de la bun inceput sa fiu mult mai relaxata, ca doar stiam ce urmeaza si ce este de facut. Si asa a fost. Am privit aceasta a doua aventura cu alti ochi, am abordat-o cu totul diferit si rezultatul a fost cu totul altul.

Si da, asa este, copiii sunt diferiti si poate ca nu a fost in totalitate meritul meu, dar sunt convinsa ca si atitudinea mea a cantarit mult. Astfel ca si copilul a simtit ca are o mama relaxata, care nu il mai privea ca pe un bibelou, care nu se gandea intr-una daca cei care vin sa il vada sunt cumva raciti, care intre timp invatase sa cante cantece de leagan. Cantati-le dragelor ca sunt topiti dupa vocea noastra, tot ce vor e sa o auda pe mami, pentru ca e singura voce pe care o cunosc.

Si uite asa Tudor nu a avut nici nopti nedormite, nici forma urata de colici, nici nu a plans incontinuu ca fratiorul lui mai mare.

Eliberarea sentimentelor acumulate si o portie buna de plans va poate fi de folos in alungarea tristetii instalate dupa nastere. Este important sa va amintiti ca aceasta asa-zisa “tristete” este o stare temporara si, pana in cea de-a doua saptamana de la nastere, aveti toate sansele ca ea sa nu va mai bantuie. Insa, daca observati ca va simtiti deprimata, aveti ganduri negre si va este aproape imposibil sa va regasiti echilibrul emotional, mergeti la doctor si discutati despre aceste schimbari in starea voastra.

Primele saptamani pot fi extenuante, atat fizic cat si psihic. Atat noi cat si bebelusul incercam sa ne adaptam la noua viata. Ne vom dori sa avem in jurul nostru persoane care sa ne ajute, sa ne gateasca, sa ne faca curatenie. Astfel noi sa ne putem pastra energia pentru noi si pentru bebelus.

Cel mai bun sfat pe care vi-l pot da este sa acceptati ajutorul celor din jur, sa fiti cat se poate de relaxate pentru ca bebelusul va va invata ce trebuie sa faceti ca sa il faceti fericit.
Mancati regulat si dormiti atunci cand doarme si bebelusul.